Ultimii cocori

sursa foto – internet

 

De ce vrei tu
să te învăț zborul cocorilor,
mă întrebai râzând,
și mă luai de mână
și îmi vorbeai despre dragoste,
iar sărutările tale
aveau gust de toamnă,
amețindu-mă
ca mustul din carafele de lut
lăsate pe mese,
când ne plimbam
prin parcuri prăfuite de timp.

Târziu,
când cocorii au plecat,
nu știu cum,
tu ai devenit dintr-o dată
unul dintre ei
și întinzându-ți aripile,
fără să privești o clipă în urmă,
ți-ai ocupat cuminte locul,
dispărând
în zarea încă albastră,
lăsându-ți cuvintele
la mine în suflet.

Într-un parc mic și pustiu,
pe o bancă veche
eu încă te mai aștept,
dar privesc cu tristețe
cum frunze tivite de brumă
ascund încet cărările
pe care ți-am scris într-o zi
poveștile
și mă tem că fără ele
tu n-ai să mai știi drumul
spre mine
ca să poți să te întorci.