În absența ta

images (6)

În absența ta,
ca o femeie condamnată la moarte,
m-am întins pe pământul ud
simțind cum îmi sfâșie carnea
pietrele aruncate cu ură
de necunoscuți
care își poartă cu nepăsare
respirația grea,
mirosind a camere goale
din care dragostea a fugit de mult.
Înnebuniți de zâmbetul meu
care le înfruntă sfidător
neputința iubirii,
mă arata cu degetul,
dorindu-și cu disperare
să mă vadă mărșăluind lângă ei,
fără iubire,
fără vise,
fără speranță…
Dar eu,
eu nu pot fi așa,
eu doar iubesc
și visez
și sper
și te chem,
și abia atunci când mâna ta
îmi mângâie  tandru
rănile de pe obraz,
las să îmi alunece întâia lacrimă
știind că sunt iarăși întreagă
și frumoasă
ca un lotus abia inflorit.

Reclame

Destin

images (4)
desen Tatyana Markovtseva

Obișnuiam să fiu o femeie
ca toate femeile lumii
care iubesc,
fac copii,
robotesc
visând uneori
cu ochii spre stele,
îmbătrânesc
și apoi o iau de la capăt.
Obișnuiam să fiu o femeie
ca toate femeile lumii,
dar într-o zi mi-ai zâmbit
și de atunci,
nimic nu a mai fost la fel.

Zâmbind tăcerii…

c0b350cc518c44466417604b90fdc381
desen – Tatyana Markovtseva

Ți-am scris un poem,
cu rădăcina copacilor
ți l-am scris,
și așteptând să înflorească
în gândurile tale
m-am așezat pe un țărm de mare
să îți ascult șoaptele
aduse de vânt
și să îți mângâi tristețea 
cu aripa albastră
a unui vis.
Peste pleoapele mele închise
o ploaie caldă
desenase un curcubeu
în care mai ardea molcom
povestea noastră,
cum ard focurile
pe locul vechilor comori,
și am simțit arsura unui sărut
când i-am șoptit unui val
numele tău
rugându-l
să îmi păstreze taina
acestei iubiri imposibile.

Tată,

FB_IMG_1535789666747

Mi-e atât de dor,
încât tăcerea se sparge în fluturi,
risipindu-se în adâncul cerului
ce îți poartă blândețea
cu care îmi prindeau aripi
să zbor spre neînceputuri.

Pe pânza de păianjen a memoriei,
doar florile îți mai poartă  șoapta
ce îmi spune și acum povești,
când  la porțile nopții
arunci nestemate de gând
peste apa întunecată a Stixului.

Leganându-mi durerea
în cercuri de uitare,
mă învelești cu căldura brațelor tale
și te agăți, bob de rouă albastră,
în colțul știut al viselor mele
și îmi aprinzi stele
pentru încă o zi…

Aici nu mai locuiește nimeni

Drawings-Feel-the-line-by-Russian-artist-Tatyana-Markovtseva-1
Tatiana Markovtseva – Black and yellow

 

 

 

 

 

 

 

 

De câte ori pleci, iei ceva din mine
Poate încerci să mă recompui
lângă sufletul tău
mi-am spus,
așteptându-te răbdătoare,
privind cum îmi dispar rând pe rând
buzele,
umerii,
brațele,
sânii,
coapsele,
până când din mine a rămas
doar  inima,
aruncată cu nepăsare
într-un colț.

Te-aș fi strigat, dar nu puteam,
te-aș fi căutat, dar nu știam unde,
aș fi îmbrățișat aerul
care îți păstra parfumul
și ți-aș fi mângâiat chipul
dar mă dureau mâinile
cu care îți umplusem zilele
de culori
și ochii care îmi lăcrimaseră
stelele din privirea ta
și minciuna ta, rece ca o rana,
mă dureau.

Fără un cuvânt,
am plecat din camera noastră goală,
în care doar oglinda mai pastra
imaginea mea
din vremea în care mă iubeai
și eram întreagă,
ca visul unui copil pentru care inorogii
încă mai spun povești,
lăsând peste umbra ta
o fărâmă de zâmbet
să îți spună când ai să te întorci
că aici
nu mai locuiește nimeni.