Nopți

Nopti

Umbra ta,
plutește ca o pasăre rănită
peste zăpada proaspăt ninsă,
chemându-te
ca și cum
tu ai mai fi încă aici,
stăpân peste nopțile mele,
în timp ce eu,
cu mâinile însângerate,
caut prin cenușa fierbinte
a iubirii noastre
aripile cu care odată
m-ai învățat
să zbor.

Reclame

Unde ești?

unde esti

          Ai  intrat dintr-o dată în viața mea, strop de lumină în lumea mea gri. M-ai luat de mână și ai început să deschizi rând pe rând ferestre uitate, lăsând să pătrundă în mine culori: verdele crud al primăverii, galbenul  liniștitor al serilor de vară, roșul pârjolitor al toamnei.
În brațele tale eu mă simțeam cea mai mică fată a lumii, iar tu îmi spuneai  povești  ca unui  copil pe care îl înveți să cunoască lumea. Și pentru că iubeam cerul, m-ai  învățat să-mi întind aripile și să zbor. Oare erau acolo dintotdeauna, sau le țesuseși tu din iubire, mă întrebam uneori în timp ce pluteam fără grijă simțind întotdeauna în jurul meu  brațele tale – plasa mea de siguranță între mine și lume.
Zi după zi, m-ai învățat să trăiesc cu tine și prin tine. Niciodată fără tine. Și acum încerc să mă adun din cioburile risipite ale iubirii noastre din care nu a mai rămas decât un vis albastru. Am fost de vină eu? Ai fost de vină tu? Pe podeaua camerei noastre zac aripile mele frânte de dor.
Doar ferestrele deschise de tine mai  lasă să intre, zi după zi, culori : roșul pârjolitor al dorului, galbenul  liniștitor al viselor, verdele crud al speranței, iar eu mă strecor printre ele, căutându-te, strigându-te , uitând că tu ai rămas undeva între cer și pământ așteptându-mă să-mi întind aripile și să zbor.