Pentru că totuși am ajuns la final, hai să ne împărțim lucrurile. Unul mie, altul tie…
Între noi au rămas doar două tăceri unite prin firul subțire al unei iubiri, în care odată cuvintele își găseau locul firesc, căutându-se prin aroma cafelei sau îmbrățișându-se tandru în parfumul așternutului încă plin de noi.
Într-un acces de generozitate, eu am să ți-l dau înapoi pe TU și tu ai să mi-l dai înapoi pe EU, că prea le-am aruncat de la unul la altul ca pe niște jucării stricate, și-o să plecăm, încet, fiecare pe câte o ușă. De ce ne-am mai gândi la ce-am pierdut? E doar un vraf de amintiri frumoase al unor ani, (mai mulți, dar mai contează? ) când mă știai, când te-nvățam… Eram o dublă simfonie în care bemolul sufletului meu se potrivea perfect cu diezii din inima ta ce fredona la unison cu inima mea.
Acum s-a sfârșit. Nu privi în urmă, oricum din iubirea noastră n-a mai rămas nimic. Îmi șterg încet o lacrimă uitată și-aș vrea să strig, poate m-auzi, de-acum să-ți fie drumul bun, iubite, că prea e trist că dintr-o dată n-am știut sau nu am mai vrut să mergem împreună.
Ganduri de o clipa 