Dorurile nu mor…

Plant-cup_1_grande

Nu am mai vorbit de mult…
În cana de ceai au crescut arbori
de care sufletul meu a rămas agățat
ca o haină veche
la care nu poți să renunți,
zbătându-se sub o ninsoare
rece și fără culoare
ce plutește stingheră de jos în sus
ca umbra unei păsări ucise.

Doar tăcerea pare aceeași,
privindu-mă în ochi,
așa cum tu nu ai făcut-o niciodată
așezându-se fără grabă între gândurile noastre
ce șoptesc sacadat,
ca toaca bătută la ceas de seară,
te iubesc,
te iubesc,
te iubesc…

Știi, dorurile nu mor niciodată…

Anunțuri