Remember

1499664004501

Cuvintele de dragoste
oprite la jumătate de drum
memoria refuză
să le dea pradă câinilor
care se rotesc în jurul lor
adunați într-o haită
pregătită să le sfâșie,
le îmbracă frumos,
ca pentru un ceremonial de nuntă,
și le ascunde
în încăperi fără  ferestre,
să nu mai audă geamătul
în care tresaltă carnea
intrată în colții fiarelor
înnebunite de așteptare.
Hai, vino,
doar tăcerea va fi martor
la nunta dorurilor noastre,
când toate acestea
se vor sfârși!

Reclame

Te știu

te stiu

Te știu după bătaia inimii
care te-a modelat
din piatra înșelătoare a unui dor
și te-a așezat cu grijă între paginile unei cărți
niciodată scrise
dar pe care eu totuși o citesc,
uneori suspinând,
alteori zâmbind,
după cum îmi șoptește vântul
că se oglindește cerul
în cautarea din ochii tăi.

Te știu din aerul poemelor
pe care le scriu uneori,
respirând parfumul depărtărilor,
când nopțile strigă sub mângâierea
amețitor de frumoasă
a ploilor,
ce-și picură strop cu strop
povestea de iubire
peste durerea versului
ce își șchioapătă demn neputința
unei iubiri imposibile.

Peste umbra zdrențuită a verii
las lacrima să se întrebe
cât de aproape îmi este departele tău
în care mărșăluiesc zorite
frânturi de gând,
călcând în picioare tăcerea cuvintelor
ce-mi sfâșie în bucăți așteptarea,
și am să te iubesc
adunând în căușul palmelor amintiri
pentru timpul
când n-am să te mai știu .

La o margine de dor

       copac-fata

        Te așteptam de atâta vreme, încât m-am temut că într-o zi vei trece pe lângă mine, fără să mă recunoști. Sufletul meu n-a mai avut răbdare și m-a luat de mână, purtându-mă printre oameni, sperând să te găsească. Uneori, mă priveau cu teamă, alteori cu nepăsare, mă mângâiau sau mă loveau și câteodată, mâini străine, mereu altele, dar niciodată ale tale, îmi îngrijeau rănile sperând să rămân, dar plecam mai departe, până când, obosită de căutare, m-am oprit la o margine de dor, așteptând ca tu să mă găsești.
Încet, din tălpile mele au crescut rădăcini și brațele au început să se legene în bătaia vânturilor, devenind ramuri. Când în sfârșit ai venit, am vrut să-ți cuprind umerii într-o îmbrățișare, dar m-ai privit uimit și ai trecut mai departe, și ramurile mele s-au aplecat spre pământ, tânguindu-se a despărțire, și eram cer și depărtare și vânt, doar tu nu mai puteam fi, și am plâns atunci întâia oară, pentru că, așteptându-te atât de mult, ai trecut pe lângă mine, fără să mă recunoști .

Când așteptările au gust de sare

Te-am visat...

          Ne-am așteptat mult prea mult. Am visat împreună și am împărțit doruri și tăceri fără să ni se pară prea greu. Locuiam zâmbind aceeași inimă și eu eram tu și tu erai eu. Acum te privesc și simt că nu îți mai sunt de ajuns. Nu are rost să îmi spui că e ceva trecător. Nu te mai caut. Am să ocolesc cu grijă ploile ce îți păstrează parfumul și am să chem  uitarea să-mi aerisească puțin gândurile de amintirea ta care în fiecare noapte mi se strecoară mult prea ușor în vise. Dacă uneori ai să te împiedici de privirea mea, întoarce capul și treci mai departe. Nu o să plâng, nu o strig, nu voi face nici un semn să te opresc. Am să închid ochii și, chiar dacă îmi simt sufletul greu de albastrul ploii ce îmi amintește ca odată eram doi, am să te las să pleci spre țărmuri unde ploaia nu cade niciodată și dorul meu nu te poate ajunge.
Nu știu dacă ai dreptate când spui că devine monoton să visezi  într-o singură culoare, știu doar că vrei să zburăm amândoi spre soare. Fiecare cu o altă iubire. Dar tu, chiar dacă nu o să-ți mai aud glasul și nici sărutul tău nu o să-mi mai ardă buzele, ești atât de adînc desenat în carnea memoriei mele, încât nu știu dacă am să te pot șterge.
Nu te teme, nu mai vreau să îți simt brațele cuprinzându-mi umerii într-o îmbrățișare pe care nu o mai dorești. O să regret doar că nu ai înțeles niciodată că soarele a fost mereu cu noi, chiar și atunci când, uneori, ploaia plângea ușor și fără zgomot, peste iubirea noastră albastră.