Un alt fel de dragoste…

            New Bitmap Image

           Dimineața. O zi de lucru ca oricare alta. În sala de așteptare, fețe cunoscute de o viață. Bărbați, femei si copii, fiecare cu problemele lui, cu poveștile lui. Îi privesc încercând să anticipez cu o clipă mai repede ce i-a adus la mine.
Dau binețe și, rușinată și acum, după mai bine de 30 de ani, că oamenii aceștia, unii de vârsta mamei mele, se ridică la vederea mea și îmi spun săru’mâna, mă pregătesc să intru în cabinet, când o zăresc… Mică, blondă, cu o față de înger, sta stingheră într-un colț, parcă vrând să se ascundă până și de ea. Ce s-o fi întâmplat? mă întreb, amintindu-mi de clipa în care am ținut-o în brațe pentru prima dată, în timp ce maică-sa mă întreba cu o voce mică: ”e băiat sau fată, doamnă doctor?”.
Nu o mai văzusem de vreo doi ani, de când intrase la mine în cabinet cu mama ei de mână și, cu foc în obraji, ridicase spre mine ochii ei mari în care parcă râdea cerul.
– Mă mărit, doamnă doctor.
– Cu cine, Ileană?
– Nu-l cunoașteți, că nu-i de aici…
– Dar îl iubești?
Întrebarea mea era pur retorică, pentru că fața ei înflorea când îmi povestea cum îl cunoscuse și cât de mult o iubea omul ales de inima ei. Voiam să-i spun că e prea mică și la 16 ani alte drumuri se deschideau în fața ei, dar, privind chipul palid dar hotărat al celei care îi dăduse viață, mi-am înghițit gândul. Ce rost ar fi avut?
– Și mi-l arăți și mie?
– Cum să nu, o să vin cu el aici.
Nu mai venise…
Ziua a inceput să se scurgă pe nesimțite și când a intrat în cabinet am privit-o cu tristețe. Era la fel de frumoasă, dar ochii ei nu mai știau să râdă.
– Ce-i cu tine, fetițo?
– Am venit că am rămas grea.
M-aș fi așteptat să o văd zburdând de fericire, dar în fața mea era o doar femeie resemnată, care accepta totul pentru că așa îi fusese dat.  Fetița plină de viață care îmi umplea cabinetul cu râsul ei se pierduse pe undeva și eu nu știam unde să o caut.
Printre întrebări de rutină, câteva analize și sfaturi, o întreb dintr-o dată:
– Ești fericităa, Ileană?
A tresărit și și-a întors privirea, apoi m-a privit zâmbind timid, și pentru o clipă am revăzut copilul pe care îl știam.
– Sunt fericită, să știți…
Mă pregătesc să îi dau ultimele sfaturi, când în sala de așteptare se aud voci răstite și ușa se deschide brusc. Un tânăr înalt, blond, cu ochii mici și o voce ușor împleticită de alcool, mă salută după care se întoarce spre fata care se ridicase iute la intrarea lui.
– Nu ești gata, fă, că dacă îmi înfig mâinile în părul tău, te învăț eu minte să mă mai faci să aștept…
Cuvintele sunt de prisos. Priveam tăcută fata care, cu capul în pământ, își urma tăcută bărbatul. Înainte să iasă, se întoarce brusc și-mi spune cu o voce brusc însuflețită:
– Săru’mâna, doamnă doctor, nu-l judecați prea tare, că e om bun și în felul lui mă iubește.
Și nu știu cum, dar în ochii ei care priveau cu drag în urma omului ei, am văzut iarași cerul râzând.

Anunțuri

O zi ca oricare alta

o zi ca oricare alta

      De-o parte eu și hârtiile care îmi dezvăluie sec un adevăr implacabil. De cealaltă, chipul palid al bărbatului pentru care timpul se va opri în curând. Și între noi, răspunsuri la întrebări nepuse.  În mine se da o luptă pe care știu din start că o voi pierde.
Ridic în sfârșit privirea și căutând cuvinte, încep să vorbesc. Adevăruri spuse pe jumătate, sfaturi care nu știu dacă vor fi urmate vreodată.
– Doamnă doctor, eu cred că am cancer, simt eu așa,  dar să știți că nu îmi pare rău că mor.  Am 60 de ani, am trăit destul…
Vocea egală, fără nici o inflexiune din care să răzbată măcar umbra vreunei emoții, mă rănește mai mult decât ceea ce am citit în foile risipite în fața mea.  Încerc să spun ceva, dar brusc îmi vine în minte o întrebare. Cum și de ce a trăit omul acesta?  Părinții i-au murit de mult, soție nu a avut niciodată, nici un copil nu i-a mângâiat obrazul în nopțile lungi de iarnă. Singurul prieten i-a fost alcoolul, băut până la epuizare.  Acum și la el va trebui să renunțe.  Și va rămâne singur în fața morții, așa cum singur a fost și în viață.
Și atunci, regăsindu-mi zâmbetul și cuvintele, mă ridic încet și lăsând deoparte bariera biroului meu, mă așez lângă el și începem să facem împreună planuri să mai păcălim puțin timpul.