Într-o seară am să mă fac vânt…

201___40x20___MISTY_ALLEY

Leonid Afremov - Misty Alley

 

         Ne întâlnim câteodată pe aleea unui vis, dar îți știu pe de rost fiecare zâmbet și fiecare bătaie de pleoapă. Uneori suntem atât de aproape încât, dacă închid ochii îți simt parfumul îmbrățișând-mă strâns, atât de strâns încât uit să mai respir. De fericire că ești sau de teamă că ai să dispari ușor, ca o adiere, nici nu mai are importanță. Alteori ne așezăm așa îmbrățișați pe o bancă veche și povestim despre noi. Cuvintele se rotesc ciudat în cercuri albastre, la început iute, ca într-o fugă de Bach, apoi tot mai încet, într-un balans abia resimțit, transformându-se în silabe și apoi în sunete mici, ca o respirație de dor rătăcită în întuneric, până când dintr-o dată totul dispare și eu nu mai știu unde ești tu și unde sunt eu.
Dar într-o seară, o să mă fac vânt și am să mă strecor ușor pe geamul tău. Poate ai să mă simți și ai să-mi șoptești încet numele. Eu am să îți mângâi fruntea și am să îți sărut pleoapele grele de somn.  O clipă, am să mă odihnesc la pieptul tău și apoi am să plec, stiind că nu voi mai simți niciodată frigul pe care l-am strâns în mine în toate nopțile în care te-am căutat printre gânduri și nu te-am găsit.
Dincolo de geam, o ploaie rece încă mai plânge tăcut, întrebându-se de ce nu mai zbor. Dar eu sunt departe, pe aleea cu vise, căutând banca aceea veche unde cuvintele se rotesc în cercuri albastre, iar tu mă aștepți printre ele, zâmbind în tăcere.

Reclame

Între două lumi

sursa foto – internet
                                                                                                    Motto:
                                                                                                    „Cand ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor ”                                                                                                                                                                          (Tudor Mușatescu)


Cine ești? Cine sunt?
Tu ești marea. Eu sunt cerul. Lumea ne crede îngemănați pentru totdeauna. Doar eu, poate și tu, stând față în față, știm cât de imensă e depărtarea dintre noi. Poate a fost o vreme când am fost aproape. Nu-mi pot aduce aminte. Acum ai vrea să îmi întinzi o mâna, dar te temi și fugi și te întorci și iarăși fugi, și vrei să cred că totul e doar un joc în care eu, prinsă în iubirea ta să te aștept zâmbind până ai să rămâi lângă mine, fără să vezi cum dintr-o dată s-a făcut mult prea târziu.  Știu că n-ai să înțelegi, dar între mine și tine a mai rămas doar culoarea în care ni se zbat sentimentele. Și cât de mult aș fi vrut să fiu mare, să fiu…tu.
Cine sunt? Cine ești?
Eu sunt marea. Tu ești cerul. Lumea ne-a crezut îngemănați pentru totdeauna, dar eu, căutându-te, m-am rătăcit fără să vreau între două lumi, și acum, dreaptă în fața tăcerii tale, privesc cum se zbuciumă în valuri dorul pentru înaltul albastru și las să îmi cadă încet de pe umeri iubirea ta, mult prea grea pentru sufletul meu ce își dorea din nou să zboare.

 

Zâmbind tăcerii…

c0b350cc518c44466417604b90fdc381
desen – Tatyana Markovtseva

Ți-am scris un poem,
cu rădăcina copacilor
ți l-am scris,
și așteptând să înflorească
în gândurile tale
m-am așezat pe un țărm de mare
să îți ascult șoaptele
aduse de vânt
și să îți mângâi tristețea 
cu aripa albastră
a unui vis.
Peste pleoapele mele închise
o ploaie caldă
desenase un curcubeu
în care mai ardea molcom
povestea noastră,
cum ard focurile
pe locul vechilor comori,
și am simțit arsura unui sărut
când i-am șoptit unui val
numele tău
rugându-l
să îmi păstreze taina
acestei iubiri imposibile.

Vis

EC 4 - Vis
Sursa foto – internet

Oare ce culoare au oile
din nopțile de insomnie
ale cailor verzi
ce-mi bântuie de o vreme
cărările umbrite
ale gândului,
te-am întrebat într-o dimineață
când încă nu dispăruse
dintre noi
parfumul nopților de dragoste.

Tu mi-ai zâmbit
legănâdu-te ușor
în hamacul abia cumpărat
de ventricolul drept
al inimii mele,
și, fumându-ți liniștit trabucul
ai încercat să-mi explici
pragmatic,
așa cum înveți un copil
că unu și cu unu fac doi,
că niciodată caii nu visează.

Dar eu știu că nu e așa,
altfel de ce m-aș fi trezit
în fiecare dimineață
obosită
de atâta alergătură
printre vise
în timp ce caii mei verzi
îmi șopteau somnoroși
bună dimineața
ascunzându-se cuminți
în lumina ochilor tăi ?