Cântec târziu

Tatyana Markovtseva – desen minimalist

Tu mai știi
mireasma nopților
când ni se împleteau
printre anotimpuri
gândurile,
unduindu-se
ca iarba
în bătaia vântului?

	Te căutam și mă căutai
	ne iubeam,
	ne doream și ne uram
	în același timp,
	respirându-ne cu nesaț
	aroma sălbatică
	de trupuri înnebunite
	de dragoste și dor.

	
Și cuvintele,
mai știi cuvintele din care,
clădeam castele
pe nisipul înșelător
al memoriei,
seara, când ploaia bătea în geam
amețită de aroma grea
a parfumului tău?

	Și eu râdeam și tu tăceai,
	sau poate invers,
	nu mai știu,
	dar visam în doi albastrul
	unui țărm imaginar,
	și prinși în plasa acestui joc
	n-am văzut cum dintr-o dată
	amândoi, nu avem loc.