
Priveam urma pașilor pe nisip
unduindu-se ca într-un dans,
urma ta
înlănțuind-o strâns pe a mea
de teamă că valurile geloase
o vor fura să o ducă în larg,
urma mea
dansând fericită,
fără să vadă ceasul spart al clipei
ce se visa zbor nesfârșit
peste curcubeu,
și lângă ele marea
fredonând un andante fără sfârșit,
ocolindu-le cu grija mamei
ce-și veghează pruncii.
Când m-am întors spre tine
tu nu mai erai,
doar glasul tău purtat de vânt,
se auzea tot mai încet
și tot mai îndepărtat
spunând că mă aștepți
pe o plajă fierbinte
de la capătul lumii
pentru ultimul capitol
al poveștii noastre
în doi.
Doamne, ce minune de poezie!
ApreciazăApreciază
Mă bucur că îți place, Potecut!
ApreciazăApreciat de 1 persoană