Portofino

Portofino – foto din arhiva personală

În primăvara asta,
totul îmi amintește de tine,
marea, valurile
și portul vechi din Portofino
în care îmi promiteai că mă aduci
să alergăm desculți pe nisipul cald
ținându-ne de mână,
tu să mă săruți
și să îi strigi mării
că sunt cea mai frumoasă femeie,
iar eu să îți desenez
apusuri colorate
și-apoi să ne urcăm într-o barcă mică
și să plecăm pe mare
sub ochii pescarilor mai bătrâni ca timpul…
Dar tu, doar amețeai cu cuvinte dulci
o fată care voia să te creadă,
și nu știa că nu ai fost niciodată acolo,
să vezi cum strălucesc în apus
casele colorate ce se oglindesc în valurile
care mângâie țărmul
unde nisipul s-a ascuns demult în mare
și doar bărcile se leagănă cuminți,
nu ai mers niciodată pe străzile înguste
însuflețite de larma negustorilor
și nici nu ai respirat aerul curat
din golful unde uneori vin să se joace delfinii.
Astăzi,
mă plimb singură prin  portul vechi
fără să găsesc nimic din ce îmi spuneai
în vremea în care mai credeam în dragoste
și nu înțeleg de ce
încă mă înfioară amintirea glasului tău
când aud oameni necunoscuți
care își beau cafeaua în Piazzeta
povestind, cu ochii pierduți în larg,
despre zilele în care alte iubiri
se înfiripau și mureau
acolo, sub soarele cald din Liguria,
în frumosul Portofino.

Publicitate