Erată

chess__queen_by_tokovoom-1                                           sursa foto- internet


Îți scriu într-o noapte târzie și rece,
nu am nimic nou să îți spun,
planetele continuă să se rotească după legile lor ciudate,
la pol pinguinii se pregătesc de bal,
ordinea mondială se cam destramă,
dar în general, totul este la fel
ca și ieri și înainte de ieri,
ca întotdeauna de fapt.
După cum îți spuneam, nimic nou,
purtăm în noi aceeași dragoste veche
în care tu joci șah cu visele mele,
mirându-te că încă nu am reușit să învăț nimic
din jocul acesta în alb și negru,
și eu îți scriu despre anotimpuri care se scurg nepăsătoare,
despre fluturi, despre culori
dar niciodată, iubite, nu scriu nimic despre noi.

Știi, aș vrea uneori să îți spun că simt cum mă pierd
într-un carusel de gânduri mărunte
și atunci mă agăț la întâmplare
de primul lucru care îmi vine în minte,
de privirea ta, ca o mângâiere îndelung așteptată,
pe care o simt stăruind asupra mea
atunci când tu crezi că nu sunt atentă,
sau poate de nerăbdarea
cu care te pregătești de un nou joc
pe care o îl începi invariabil cu aceeași mutare
zâmbind la gândul că iar
va fi un mat cât se poate de clar.

Cu toate acestea, nu îți spun nimic,
doar privesc cum în jurul nostru anotimpurile trec și vin,
tu taci și zâmbești citind scrisorile mele
așteptând să îți vorbesc într-o zi despre dragoste și despre noi,
eu pregătesc piesele pentru jocul de șah
pe care știi că nu o să îl învăț niciodată,
totul la fel de monoton ca și ieri, și înainte de ieri,
ca întotdeauna de fapt,
și nu știu de ce nu pot să îți spun cum de o vreme,
chiar dacă simt înnebunitor de aproape
parfumul tău mirosind a iarnă și a mere coapte,
doar tristețea îmi ninge în suflet
și-atât…

Publicitate

10 gânduri despre „Erată

  1. “ chiar dacă simt înnebunitor de aproape
    parfumul tău mirosind a iarnă și a mere coapte,
    doar tristețea îmi ninge în suflet
    și-atât…”
    cat de frumos ai tras cortina peste un final ravasitor!
    doamne, cat de frumos asterni cuvintele!
    mi-e drag si dor de tine, fata frumoasa!
    ♥️♥️♥️

    Apreciat de 1 persoană

  2. Vineri mi-am cumpărat o tablă de șah, nu glumesc ! Însă nu știu pentru ce am luat-o pentru că nu am cu cine să joc, nici șah, nici table.
    Poate o să-l învăț pe motanul meu Tommy dac-o fi încântat de ideea mea.😄

    O săptămână frumoasă îți doresc și fără Mat, ci doar o partidă in care se face Pat, iar ambii jucători vor fi mulțumiți. 🤗

    Apreciază

    1. Ștef, dacă e ceva adevărat, e faptul că tot ce știu eu din șah este cum se mișcă fiecare piesă. pe tabla aia cu pătrate albe și negre. Aaa, și mai știu si ce inseamnă mat, pat si remiză. Cam putin pentru o strategie eficientă 😉 Cred ca și Tomi e mai talentat ca mine la jocul ăsta!

      Apreciază

  3. Ce minunate gânduri profunde, împrimavarate,
    vii, colorate, în dragoste si dor învesmântate.
    E de ajuns sa stii mutarile esentiale-n acest joc,
    în rest, totul e strategie si imaginatie de mic boboc… 🙂

    Un nou si luminos început de primavara, în inima si-n Suflet !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s