Sens unic

sursa foto – internet

A fost o vreme
când nopțile începeau și se terminau cu tine,
devenind prea scurte,
și eu simțeam că îmbrățișarea ta
este cea mai bună pernă pe care să îmi las
urma viselor cu tine.
Priveam în ochii tăi și ei îmi răspundeau
la întrebări pe care nu le pusesem niciodată,
iar cerul îmi spunea bună dimineața și avea zâmbetul tău
când îmi șopteai că te iubesc până la luna albastră și înapoi
înseamnă mai mult decât o joacă de-a cuvintele.
Acum,
octombrie e în pârg,
punându-și rând pe rând podoabele colorate
și mie îmi e doar toamnă și dor
și îmi scutur gândurile ca pe niște frunze
în palma ta ca să înțelegi:
știi, îmi este atât de dor,
încât simt ploaia cum îmi bate la poarta sufletului
luând forma brațelor tale
și atunci calc pe cărbuni încinși să ajung la ușa ta,
dar nu-mi răspunde nimeni
și mă întreb de ce nu m-ai învățat,
atunci când lumea mea și a ta erau una,
că dorul poate ucide și ultima fărâmă de speranță
și dintr-o dată înțeleg că dragostea mea
este pe o stradă cu sens unic
la capătul căreia nu mă mai așteaptă nimeni…

Publicitate