Tu mă aștepți
în timp ce tiveşti cu migală
un drum pe care inimile noastre
ar putea trece una pe lângă cealaltă
fără ca măcar să se recunoască,
eu te caut
și răvăşesc cerul
în aflarea iubirii perfecte
pentru sufletul tău
obosit de prea multă toamnă,
și visăm unul la celălalt,
două tăceri albastre,
născute din întunericul unui cer
pe care amândoi
învăţăm să aprindem stele.
Ganduri de o clipa 
Mi-a plăcut „sufletul tău obosit de prea multă toamnă…” și încheierea îmi pare tare-tare frumoasă! 🙂 Un exercițiu pe care m-am bucurat să îl citesc! 💕
ApreciazăApreciază
Multumesc mult, Cri!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E şi exerciţiu de visare…
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
Te îmbrățișez și eu🤗
ApreciazăApreciază
Foarte frumos!
ApreciazăApreciază
Multumesc, Ana!
ApreciazăApreciază
Magnifique ! Superbe gânduri stralucesc, pe cerul sufletelor voastre, inimile în cer se întregesc, pe râuri cristaline si pe marile albastre.
Vara linistita, însorita, împlinita, în toate binecuvântata, luminata, înflorita !
ApreciazăApreciază
Multumesc, Iosif! O vara frumoasa si tie!
ApreciazăApreciază
alb, negru, ce curios! nu sunt nici sus, nici jos! petale lipite cu saruturi pe ochii cerului; nu am intalnit inca tacerea …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… poate pentru ca uneori si tacerile vorbesc…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ce taceri albastre stii tu sa scrii, frumoasa mea doamna! cat de frumos stii tu sa le scrii!
♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stii ca imi era dor de tine, nu?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
atat de draga imi esti,si mie dor imi este, doamna frumoasa!
♥️
ApreciazăApreciază