Astăzi au bătut clopotele a vară,
lung au bătut,
și au vuit apele,
pădurile s-au așezat la sfat
bătrânește,
macii s-au îmbujorat la vederea soarelui,
doar banca veche,
ascunsă sub crengile de caprifoi,
suspină încet
lăsând să cadă în iarbă
ultima ta scrisoare.
Ganduri de o clipa 
Ce frumos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc!
ApreciazăApreciază
Dintotdeauna ultima scrisoare,
lasa în Sufletul sensibil tulburare.
Apoi, ne-aduce-n inimi împacare,
stiind c’aceasta viata-i trecatoare,
spre-0 (9)Noua forma mai înaltatoare
legenda Vie în povesti nemuritoare… 🙂
O duminica binecuvântata,cu cer senin si inima împacata, drag Suflet frumos !
ApreciazăApreciază
Multumesc, Iosif!
O saptMana frumoasa si tie
ApreciazăApreciază
Superb tabloul cu vara, dar cel răsărit din cuvintele tale e plin de emoţie!
ApreciazăApreciază
Multumesc, Potecut!
ApreciazăApreciază
o mică aşchie de lemn pătrunsă-n carne …; o tresărire se agăţă grăbită de sufletul prins de pământescul dor …; să zbor …; off, blândă adiere …; greşesc oare de voi spune: am să mă bucur de durere!?
ApreciazăApreciază
Adorabilă e poezia asta… 🙂
ApreciazăApreciază
Multumesc 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană