Bărbatul o privea din mulțime
și ea îi simțea ochii
cum o pândesc
precum lupii
ce își urmăresc răbdători prada,
încercuind-o,
învăluind-o,
așteptând clipa de neatenție
când își vor înfige cu lăcomie colții
în carnea fremătând
de neputință
și renunțare.
În jur,
aerul devenise dintr-o dată greu și dens,
dar bărbatul o privea în continuare,
zâmbind,
și ea, știind că e prinsă într-un joc
cu reguli ciudate,
îi întoarse zâmbetul,
sfidătoare,
fără să își plece ochii,
de teamă
că în clipa aceea de neatenție
s-ar putea îndrăgosti de zâmbetul lui
și între ei totul ar deveni
doar tăcere…
Ganduri de o clipa 
Magnific tablou schitat din cuvinte încarcate de culorile si parfumul florilor gingase, sensibile, elegante si nobile de primavara ! Un déjà vu imaginar, ca o secventa dintr-un film vizionat cândva, undeva, nedefinit în infinit… 🙂
O seara magica si o (9)Noua saptamâna binecuvântata cu pace, fericire si Lyumina Divina, drag Suflet frumos !
ApreciazăApreciază
Uneori viata e ca un film, Iosif. Multumesc de popas!
ApreciazăApreciază
Oh, şi ce asurzitoare poate fi tăcerea aia…
Te îmbrăţişez, draga mea!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
De ce oare tăcerile de felul acesta sunt întotdeauna asurzitoare?
ApreciazăApreciază
Aş vrea să ştiu…
ApreciazăApreciat de 1 persoană