Între două lumi

sursa foto – internet
                                                                                                    Motto:
                                                                                                    „Cand ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor ”                                                                                                                                                                          (Tudor Mușatescu)


Cine ești? Cine sunt?
Tu ești marea. Eu sunt cerul. Lumea ne crede îngemănați pentru totdeauna. Doar eu, poate și tu, stând față în față, știm cât de imensă e depărtarea dintre noi. Poate a fost o vreme când am fost aproape. Nu-mi pot aduce aminte. Acum ai vrea să îmi întinzi o mâna, dar te temi și fugi și te întorci și iarăși fugi, și vrei să cred că totul e doar un joc în care eu, prinsă în iubirea ta să te aștept zâmbind până ai să rămâi lângă mine, fără să vezi cum dintr-o dată s-a făcut mult prea târziu.  Știu că n-ai să înțelegi, dar între mine și tine a mai rămas doar culoarea în care ni se zbat sentimentele. Și cât de mult aș fi vrut să fiu mare, să fiu…tu.
Cine sunt? Cine ești?
Eu sunt marea. Tu ești cerul. Lumea ne-a crezut îngemănați pentru totdeauna, dar eu, căutându-te, m-am rătăcit fără să vreau între două lumi, și acum, dreaptă în fața tăcerii tale, privesc cum se zbuciumă în valuri dorul pentru înaltul albastru și las să îmi cadă încet de pe umeri iubirea ta, mult prea grea pentru sufletul meu ce își dorea din nou să zboare.

 

17 gânduri despre „Între două lumi

    1. Doua lumi care, dincolo de ganduri si cuvinte spuse sau nu, se completeaza reciproc si creaza o lume a lor. Nu te intrebi cat va dura, nu vrei sa fortezi destinul, doar te bucuri ca este.
      Multumesc de popas, George, o duminica frumoasa!

      Apreciază

Lasă un răspuns către Poteci de dor Anulează răspunsul