Scrisoarea

scrisoare_veche_67028700

            Mi-e bine și nu mi-e bine…

            Privea hârtia pe care mâna ei începuse să scrie, cu scrisul ei mic și ordonat care lui îi plăcea atât de mult, și a simțit dintr-o dată cum în jurul ei tăcerea se sparge în cuvinte ce o ardeau ca și scrisoarea desfăcută de pe masă. Încet, secundele se comprimau, lăsand loc unei dimineți dintr-un timp pe care îl credea uitat, când pierdută în imbrătisarea lui îi auzise dintr-o dată vocea monotonă și egală “Eu plec acum. O să-mi lipsească iubirea ta și o să-mi lipsești tu, mai mult decât pot spune. Dar nu mai pot rămane. Tu știi că eu sunt ca vântul… “ Își amintea cum își simțise inima răsucindu-se în jurul unui ”de ce”, repetat obsedant și inutil, din moment ce nu mai avea cine să-i răspundă.
Și acum scrisoarea aceea în care cuvintele lui, daruri târzii, se înșiruiau frumos si cuminți: “Ce mai faci tu, iubita mea? De-ai știi cât mi-e de dor și cât de mult mă tem că tu m-ai uitat …“ De ce acum, când în sfârșit învățase să trăiască fără vocea lui, fără sărutul și îmbrățișarea care îi aduceau somnul pe pleoape? Și, mai ales, învățase să trăiască cu durerea aruncată spre ea de ușa închisă peste întrebările la care nu primise răspuns?
Ce să uite? Că o transforma în flacără cu două cuvinte, făcând-o să simtă cum curg prin ea valuri reci-fierbinți când i le șoptea încet la ureche? Că era o vreme când se simțea ca un lut în mâinile lui? Că o făcea uneori să se simtă ca și cum ar fi fost pe o scenă, interpretând un monolog în care dragostea ei, niciodată a lor, avea rolul principal?

            Mi-e bine și nu mi-e bine… Dar nu te întrista dacă nu mă găsești lângă tine atunci când mă cauți, uitând că eu sunt întotdeauna acolo unde tu uiți mereu să privești, în inima ta…

          Undeva, departe, o rază de soare risipea umbrele nopții. Ce rost mai are… își șopti încet rupând cu gesturi mici scrisoarea netrimisă. Și în timp ce deschidea fereastra să lase aerul dimineții să-i pătrundă în casă, zâmbi ca și când s-ar fi trezit dintr-un vis urât. Da, va fi în sfârșit, o zi frumoasă …

Reclame

6 gânduri despre „Scrisoarea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s