Filă dintr-un jurnal de vacanță

20170708_124042
foto – din arhiva personală

        Dimineața devreme. Soare. Prin geamul deschis ajunge până la mine murmurul matinal al orașului. În timp ce mă îmbrac, reușesc să-mi conving soțul să vină cu mine, să bem măcar o cafea. De acolo până la poalele Tâmpei mai sunt doar câțiva pași, pe care îi facem agale privind vestigiile unei frumuseți peste care s-au așternut timpul și parțial nepăsarea celor care mai locuiesc în clădirile vechi.
De la telecabină, drumul îl fac singură. Nimic nu mi-ar putea convinge jumătatea să urce în cutia micuță ce se leagănă ușor în bătaia vântului. Râd și îl las pe o bancă. În timp ce admir peisajul ce se derulează la picioarele noastre, nu pot să nu aud comentariile care nu încetează nici o clipă.
– E inadmisibil să înghesui atâția oameni în chestia asta, vociferează o femeie aflată undeva în spatele meu, desi la bază, înainte să îți iei bilet sunt o grămadă de indicatoare care îți spun, negru pe alb, care este capacitatea telecabinei. Sunt alături de cele care îți arată cum poți ajunge în vârf …pe jos.
– La mare se iau maxim 6 persoane, continua doamna cu o voce în care decibelii se pare că își fac de cap.
– Aia e telegondolă doamnă, spune însoțitorul amabil, doamnei care tace fix trei secunde.
– Dar deschide dom ‘ le geamul, că murim aici.
– Sunt două deschise, doamnă, vi-l deschid și pe al treilea, dar se face curent, spune omul în timp ce lasă în jos geamul cu pricina.
– Vai de mine, se aude din nou vocea tăioasă a doamnei de lângă mine, vrei sa ne omori? Nu vezi ce curent este? Și mai sunt și copii aici.
– Eu v-am spus, doamnă, spune bărbatul în timp ce închide geamul.
– Nu vă pasă, ne înghesuiți în chestia ăsta ca pe animale, continuă dumneaei cu vocea într-un crescendo alarmant.
– Știți ce? Nu mai comentați atât, că v-ați urcat singură aici, nu v-a obligat nimeni, răbufnește omul.
Arunc o privire deloc măgulitoare doamnei care căuta aprobarea noastră.  Aproape ajunsesem, și eu voiam doar să mă pot concentra asupra peisajului mirific al Tâmpei.
Cobor printre primii, să nu mai aud vocea aceea care îmi zgâriase urechile și pornesc agale spre vârf, respirând cu nesaț aerul tare, în timp ce doamna cu pricina s-a oprit atrasă de mirosul mititeilor din localul deschis la poarta de acces la telecabină. Probabil a comentat și acolo, dar eu aveam cu totul alte planuri. Nu știu când a trecut timpul. Am urcat, am admirat panorama orașului de la poalele muntelui, am încercat sa surprind câte ceva în memoria telefonului( trăiască tehnica asta, că aparatul meu foto e  supărat pe mine de mai bine de un an. Degeaba l-am rugat, l-am curățat și i-am promis câte în lună și în stele, el se încăpătâneazăa să își țină urechile, pardon, lentilele, închise) și, în sfârșit, ajung iarăși jos.
– De doua ore te aștept, îmi spune soțul meu, ce-ai putut face acolo atâta timp?
Râd iar și îi spun că putea urca după mine pe poteca marcată. Se uită la mine ca la un extraterestru.
– Hai să mâncăm, că mi s-a făcut foame de la atâta stat pe bancă, îmi spune râzând. Auzi, pe jos, îl aud mormăind în urma mea, de parcă aș mai avea 20 de ani.
O luăm iarăși la pas, pe alte străduțe, (oricum, toate, tot în piața Sfatului ajung), admirăm arhitectura și ne oprim în sfârșit la o terasă unde suntem oarecum feriți de arșița după amiezii. În fața mea, Tâmpa, privește nepăsătoare peste oraș, și mă întreb, dacă ar putea vorbi, ce povești ne-ar putea spune. Eu am încă în nări parfumul tare al brazilor și în ochi picătura ireal de albastră a unui nemțisor sălbatic…

Reclame

10 gânduri despre „Filă dintr-un jurnal de vacanță

  1. Ce poftă mi-ai făcut de aer de munte curat. Cât despre doamna cârcotașă. e peste tot în România. Oriunde e o persoană nemulțumită că apa-i udă. că brazii miros a brazi iar nisipul are nisip. 🙂 Mi-e dor de drumuri, de ape de adunat pur și simplu kilometri sub talpă. Să ai o toamnă frumoasă, că uite, bate la ușă. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

          1. sa? Cred ca am vrut sa scriu da. Degetele mele, scapate sub supravegherea neuronilor mei pe jumatate adormiti de cele 36 de ore de nesomn(garda, cabinet si alte asemenea nimicuri 🙂 ) scriu ce vor ele. Na, ca am gasit tapul ispasitor! :))))

            Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s