Omul fără umbră

        omul fara umbra

          Ușa închisă cu un pocnet sec peste lacrima mea încă nenăscută… Priviri rătăcite peste amintiri încărcate de parfumul tău: o carte din care mă învățai cum să râd la glumele tale, o țigară la capătul căreia a ars iubirea ta pentru mine și, ascunsă într-un colț, umbra ta peste sufletul meu…Cum n-am văzut-o până acum? Poate aș fi înțeles mai repede cine ești și de care parte a sufletului meu stai tu cu adevarat… Și poate acum, n-aș mai încerca cu disperare să-mi caut inima rătăcită în valurile ecoului rămas în urma ușii închise cu nepăsare de tine.
          Din colțul ei, umbra ta, mă privește neînțelegând de ce o iau de mână și o împing ușor, prin ușa încă închisă, de teama că într-o zi te vei întoarce să o cauți. Și abia atunci când nu-i mai văd zâmbetul știut, las lacrimile să-mi spele sufletul de tine și de amintirea ta devenită dintr-o dată trecut, întrebându-mă cine mai râde la glumele tale cu parfum de iarbă și mare, în timp ce îți aprinde încă o țigară, fără să știe nimic…

Reclame

9 gânduri despre „Omul fără umbră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s