Visând curcubeul

visand curcubeul
foto-internet

           Stăteam față în față, privindu-ne ca niște străini care dintr-un motiv oarecare sunt nevoiți să petreacă un timp împreună. Prin colțuri încă se mai furișau speriate cuvintele aruncate de amândoi într-o ceartă inutilă, pornită din senin. Acum, obosiți, ne priveam tăcuți întrebându-ne cine suntem și cum de nu mai știm să mergem umăr lângă umăr. Eu aș fi spus suflet lângă suflet, dar m-ai fi privit iarăși ca și cum nu mi-aș fi revenit după o căzătură urâtă. Și totuși, era o vreme în care amâdoi iubeam cerul, tu pentru culoare, eu pentru că visam să zbor, dar astea erau doar simple amănunte. Mă țineai strâns, de teamă să nu mă trezesc într-o dimineață fără tine, obișnuiai să-mi șoptești zâmbind, în timp ce eu mă cuibăream fericită lângă inima ta.
Încet, fără să-mi dau seama, m-am trezit uitându-mă singură la cer, tu nu te-ai săturat de atâta albastru, răsuna vocea ta tot mai grăbită și eu nu înțelegeam de ce nu-mi mai găseam locul, de ce simțeam privirea ta trecând prin mine ca și cum aș fi devenit dintr-o dată străvezie ca geamul prin care te priveam cum treceai nepăsător, fără să vezi mâna mea rămasă întinsă într-o mângâiere pe care nu o mai doreai.
Te priveam și mă întrebam când șoaptele de iubire au devenit tăceri sparte din când în când de vocile noastre rele, otrăvite de săgeata neîncrederii ivite între noi. O vorbă spusă în vânt, de cele mai multe ori la nervi, atunci când autocontrolul își închide pentru o clipă ochii, îți poate dezvălui dintr-o dată, crud și dureros, adevărul ascuns până atunci sub lumina unui zâmbet. Doar că între noi, fără ca nimic să ne dea vreun semn, undeva se produsese o ruptură de nereparat, iar zâmbetul de mult nu mai ascundea nimic.
Și dintr-o dată, fără să iau în seamă privirea ta rece și străină, m-am ridicat și am plecat fără să mă uit înapoi la locul din care, orbită de albastrul iubirii noastre, nu văzusem niciodată cum arată curcubeul.

Reclame

4 gânduri despre „Visând curcubeul

  1. Profunde si pline de sentimente de tristete melancolica, aceste gânduri exprimate în cuvinte. Omul este asemanator cu o statie de emisie receptie, care capteaza si emite, gânduri, gesturi, semnale, cuvinte, ce pot fi arme destructive, ucigatoare, ori hrana si bautura racoritoare, pentru Sufletele însetate si goale…

    Un Weekend sublim, draga Gândurideoclipa !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s