Un alt fel de dragoste…

            New Bitmap Image

           Dimineața. O zi de lucru ca oricare alta. În sala de așteptare, fețe cunoscute de o viață. Bărbați, femei si copii, fiecare cu problemele lui, cu poveștile lui. Îi privesc încercând să anticipez cu o clipă mai repede ce i-a adus la mine.
Dau binețe și, rușinată și acum, după mai bine de 30 de ani, că oamenii aceștia, unii de vârsta mamei mele, se ridică la vederea mea și îmi spun săru’mâna, mă pregătesc să intru în cabinet, când o zăresc… Mică, blondă, cu o față de înger, sta stingheră într-un colț, parcă vrând să se ascundă până și de ea. Ce s-o fi întâmplat? mă întreb, amintindu-mi de clipa în care am ținut-o în brațe pentru prima dată, în timp ce maică-sa mă întreba cu o voce mică: ”e băiat sau fată, doamnă doctor?”.
Nu o mai văzusem de vreo doi ani, de când intrase la mine în cabinet cu mama ei de mână și, cu foc în obraji, ridicase spre mine ochii ei mari în care parcă râdea cerul.
– Mă mărit, doamnă doctor.
– Cu cine, Ileană?
– Nu-l cunoașteți, că nu-i de aici…
– Dar îl iubești?
Întrebarea mea era pur retorică, pentru că fața ei înflorea când îmi povestea cum îl cunoscuse și cât de mult o iubea omul ales de inima ei. Voiam să-i spun că e prea mică și la 16 ani alte drumuri se deschideau în fața ei, dar, privind chipul palid dar hotărat al celei care îi dăduse viață, mi-am înghițit gândul. Ce rost ar fi avut?
– Și mi-l arăți și mie?
– Cum să nu, o să vin cu el aici.
Nu mai venise…
Ziua a inceput să se scurgă pe nesimțite și când a intrat în cabinet am privit-o cu tristețe. Era la fel de frumoasă, dar ochii ei nu mai știau să râdă.
– Ce-i cu tine, fetițo?
– Am venit că am rămas grea.
M-aș fi așteptat să o văd zburdând de fericire, dar în fața mea era o doar femeie resemnată, care accepta totul pentru că așa îi fusese dat.  Fetița plină de viață care îmi umplea cabinetul cu râsul ei se pierduse pe undeva și eu nu știam unde să o caut.
Printre întrebări de rutină, câteva analize și sfaturi, o întreb dintr-o dată:
– Ești fericităa, Ileană?
A tresărit și și-a întors privirea, apoi m-a privit zâmbind timid, și pentru o clipă am revăzut copilul pe care îl știam.
– Sunt fericită, să știți…
Mă pregătesc să îi dau ultimele sfaturi, când în sala de așteptare se aud voci răstite și ușa se deschide brusc. Un tânăr înalt, blond, cu ochii mici și o voce ușor împleticită de alcool, mă salută după care se întoarce spre fata care se ridicase iute la intrarea lui.
– Nu ești gata, fă, că dacă îmi înfig mâinile în părul tău, te învăț eu minte să mă mai faci să aștept…
Cuvintele sunt de prisos. Priveam tăcută fata care, cu capul în pământ, își urma tăcută bărbatul. Înainte să iasă, se întoarce brusc și-mi spune cu o voce brusc însuflețită:
– Săru’mâna, doamnă doctor, nu-l judecați prea tare, că e om bun și în felul lui mă iubește.
Și nu știu cum, dar în ochii ei care priveau cu drag în urma omului ei, am văzut iarași cerul râzând.

Reclame

4 gânduri despre „Un alt fel de dragoste…

  1. Ce poveste, păcat că există astfel de probleme, multe din nefericire. Și ne întoarcem tot la educaţie, lipsa ei.
    M-a răscolit, am și eu doi, normal că îmi pun întrebări ca orice părinte. Frumos ai scris. Noapte liniștită!

    Apreciază

    1. Copiii mei sunt mari, cu copii la randul lor, si tot imi fac probleme, mai ales ca fata a ales sa traiasca in Franta.
      Cat despre poveste…, ai dreptate, educatia conteaza atat de mult. Imi amintesc despre un pacient pe care il trimisesem fiului meu pentru o problema medicala, care mi-a spus mirat la intoarcere: „nu mi-a venit sa cred, stiti ca domnul doctor spune saru’ mana si femeii de serviciu cand o intalneste pe coridor? Si doar e ditamai doctoru’ !” Pentru o clipa, n-am stiut cum sa reactionez la mirarea omului. Pentru mine asta era normalitatea in care mi-am educat copiii. Nimeni nu e mai presus de cel de langa el doar pentru ca a avut sansa si dorinta de a face mai mult in viata.
      Uneori imi propun sa nu-mi mai bag nasul in problemele de educatie, ale micilor mei pacienti, dar nu-mi prea iese, 😀
      Multumesc de popas, George, o duminica frumoasa!

      Apreciat de 1 persoană

      1. Foarte bine argumentat comentariul dumneavoastră.
        Total de acord, trebuie să fim umili, nu umiliţi, este o necesitate aducătoare de roade, însă am impresia că uneori confundăm cele două cuvinte. Noi trăim de mai bine de 16 în Spania, o ţară ok. cu medici români prin toate satele uitate de lume, profesioniști și respectaţi aici. Ultima dată m-am dus la un astfel de Centru de Salud, am vorbit cu medicul român cam o oră, ce plăcere, om de toată isprava, parcă îl cunoșteam și mă cunoștea de-o viaţă. Așa români de altă factură sunt cu duiumul, preferabil de ocolit, cât și oameni valoroși, poţi dialoga cu ei perfect. Educaţia este principalul pașaport al oricărui individ, fără este greu de răzbit oriunde în lume. Îmi cer scuze pentru limbariţă, uneori mă transform într-o bunicuţă.
        Să vă meargă bine-n tot și-n toate!

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s