Vitraliu spart

hqdefault (1)

Îmi era frig și tăcere
și lacrimă îmi era,
şi te-am strigat
să îmi acoperi inima
cu aripa îngerilor căzuți
ce ne-au fost martori
când am schimbat inele de iarbă,
pentru totdeauna ai spus tu,
pentru totdeauna te-au îngânat ei,
şi lumea mea a devenit un vitraliu
prin care mă priveau ochii tăi
multiplicați în o mie de sori,
dar în jurul meu
era doar râsul subțire,
ca lama unui cuțit,
al îngerilor ce încă îşi mai căutau
drumul spre cer, șoptind batjocoritor
pentru totdeauna, pentru totdeauna,
și o grămadă de cioburi colorate,
peste care tu păşeai nepăsător
în lumina crudă a dimineții,
ca un orb, pentru care curcubeul
nu înseamnă nimic.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s