Toujours Paris…

         toujour Paris

           Parisul strălucind în ploaie …
Jaques Brel și “Ne me quitte pas…”
La polul sud al inimii mele, tu și aroma cafelei băută încet în micuța cafenea din Montmartre.
Dacă întind mâinile spre tine, se vor transforma în aripi și voi putea zbura? – întrebarea mea a căzut asemeni lui Icar în albastrul zâmbetului tău risipit de mult in cele patru zări.
Am să mă întorc, mi-ai șoptit într-un târziu, dar eu nu te-am crezut pentru că puteam să văd cum în locul brațelor ție îți creșteau aripi.
Zâmbind (dar cine să vadă tristețea unui zâmbet), când ultimul acord s-a stins, mi-am adunat cuminte sufletul în buzunarele pelerinei care încă mai păstra mirosul parfumului tău și am ieșit in ploaia care continua să cadă, sub privirile mirate ale trecătorilor grăbiți.
Mi-am șters lacrimile ploii de pe obraji, (inutil, îmi șoptea perfid amintirea vie a zborului meu frânt, înainte să înceapă, de lumina ochilor tăi), și am făcut cu hotărâre un pas și încă unul, spre polul nord, încă neexplorat, al inimii mele, în așteptarea clipei în care ție îți vor crește iarăși brațe, pentru ca eu să-mi pot lua înapoi aripile și să zbor.
Dar știu că uneori, când am să închid ochii, voi mai simți aroma cafelei băută încet, într-o seară, când Parisul strălucea în ploaie…

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s