Poveste neterminată

         poveste neterminata  Cândva îţi plăcea să visezi. Îmi amintesc cum dansai printre culori până deveneai şi tu una întorcând spre mine o faţă pe care străluceau zâmbete.
Cândva erai fericit, sau poate  voiai ca eu să cred că e aşa. Îmi făceai aripi din puf de păpădie şi-mi spuneai că doar ele mă pot duce până la stele să culeg vise. Nu ţi-am spus niciodată că mă tem, că mă sperie plutirea lor spre nicăieri.  Dar tu voiai să învăţ să zbor, pentru că ştiai că niciodată braţele tale nu vor fi acolo să mă prindă. Ştiam şi eu, dar îmi plăcea să te ascult. Îţi simţeam privirea învăluindu-mă, cuprinzându-mă într-o îmbrăţişare în care mi-ar fi plăcut să rămân, dar mă îndepărtam râzând, să nu ştii cât mă doare. Strângeam din dinţi şi îmi puneam aripile acelea uşoare şi ciudate şi, nu ştiu cum, deveneam cu adevărat o mică floare de păpădie ce se dorea fluture.
Cândva îţi plăcea să visezi, încă îmi amintesc. Acum, în ochii tăi unde altădată se oglindea cerul, nu mai văd nimic. Privesc pe geam cum vara se găteşte de bal, făcându-mi semn că mă aşteaptă. Şi eu o urmez, lăsându-mă răsfăţată de braţele ei care mă îmbracă în lumină, răsucindu-mă într-un dans sfâşietor de frumos, dar în gândul meu întotdeauna va străluci haina dantelată a unei păpădii îmbătată de albastrul la care nu a putut să ajungă şi îmi doresc  ca tu să visezi din nou  în culori.
Cândva ştiai să zâmbeşti, îţi aminteşti?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s