Cuvinte

        Cuvinte

        Stăteam față în față, două iubiri albastre. Cuvintele pe care eu voiam să le spun, cuvintele pe care voiai tu să le auzi, le simțeam crescând în mine, ca și cum ar fi fost un balon de sticlă gata să pocnească, în timp ce ne priveam tăcând, ca și cum tăcerea ar fi putut ține locul tuturor acelor clipe în care tu-mi spuneai că mă iubești și eu mă încolăceam în ecou, amândoi râzând și, mai ales, amândoi vorbind.
Privirea ta, la fel de adâncă și intensă că noaptea care se țesea dincolo de jaluzelele trase cu grijă la fereastra inimii tale, o simțeam căutându-mă, umblând prin mine, desenând în aer drumul știut al corpului meu și dintr-o dată balonul de cristal al cuvintelor s-a spart cu un pocnet sec în timp ce tu, fără să-l auzi, te-ai întors încet și ai închis cu gesturi mici usa dintre tine și mine.
M-am aplecat să-mi adun sufletul dintre cioburi, temându-mă că altfel va rămâne prizonier printre ele și am ridicat jaluzelele, lăsând tăcerea să iasă, în timp ce mă întrebam (inutil, șopteau cuvintele eliberate în sfârșit din închisoarea de sticlă), dacă tu, acolo unde ai plecat, ai luat cu tine măcar o parte dintre gândurile nespuse, risipite pe jos, în camera unde odată am fost doi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s