O zi ca oricare alta

o zi ca oricare alta

      De-o parte eu și hârtiile care îmi dezvăluie sec un adevăr implacabil. De cealaltă, chipul palid al bărbatului pentru care timpul se va opri în curând. Și între noi, răspunsuri la întrebări nepuse.  În mine se da o luptă pe care știu din start că o voi pierde.
Ridic în sfârșit privirea și căutând cuvinte, încep să vorbesc. Adevăruri spuse pe jumătate, sfaturi care nu știu dacă vor fi urmate vreodată.
– Doamnă doctor, eu cred că am cancer, simt eu așa,  dar să știți că nu îmi pare rău că mor.  Am 60 de ani, am trăit destul…
Vocea egală, fără nici o inflexiune din care să răzbată măcar umbra vreunei emoții, mă rănește mai mult decât ceea ce am citit în foile risipite în fața mea.  Încerc să spun ceva, dar brusc îmi vine în minte o întrebare. Cum și de ce a trăit omul acesta?  Părinții i-au murit de mult, soție nu a avut niciodată, nici un copil nu i-a mângâiat obrazul în nopțile lungi de iarnă. Singurul prieten i-a fost alcoolul, băut până la epuizare.  Acum și la el va trebui să renunțe.  Și va rămâne singur în fața morții, așa cum singur a fost și în viață.
Și atunci, regăsindu-mi zâmbetul și cuvintele, mă ridic încet și lăsând deoparte bariera biroului meu, mă așez lângă el și începem să facem împreună planuri să mai păcălim puțin timpul.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s